Fara iubire suntem o mare de pulbere in oceanul vietii.

Fara iubire suntem o mare de pulbere in oceanul vietii.
"Cinstesc in tine locul unde isi are originea intregul univers. Daca te afli in acel loc in tine si eu sunt in acel loc in mine, inseamna ca suntem un intreg". Namaste tuturor!

6 mar. 2010

Jurnalistul contemporan


Meseria de jurnalist este una fascinantă. Te afli mereu între oameni, afli care le sunt problemele şi bucuriile, trăieşti alături de ei, scrii în fond, despre şi pentru ei. Să fii jurnalist însemană să fii curios, să afli evenimentele înaintea celorlalţi, să ai un bun control asupra limbii şi a cuvântului, să dispui de mult bun simţ şi să ai un bagaj de cunoştinţe vast, din toate domeniile. Fie că este pe micul ecran, la radio sau la ziar, jurnalistul trebuie să-şi informeze cu profesionalism publicul în legătură cu ceea ce se petrece lângă el şi în lumea largă. Teoretic. Dar să aruncăm o privire şi asupra realităţii din media românească.

Astăzi, mai toţi care dau bine pe sticlă ajung să se numească jurnalişti. De la fotomodele complexate la prostituate, de la „cântăreţi” şi până la „actori”, toţi fac presă. Accentul pe profesionalism nu se mai pune de multă vreme pentru că cine vinde bine şi produce audienţă are întâietate. Să luăm de exemplu ştirile de la TV. Sângele, macabrul, drama dusă până la extremă, toate acompaniate de o muzică de fundal desprinsă parcă din filmele lui Hitchcock, transformă ştirile din informaţie pură în spectacol de prost gust. Senzaţionalitatea molipsitoare a lui Dan Diaconescu se oglindeşte astăzi în mai toate buletinele de ştiri. Dudui simpatice, care fac glume cu politicienii atunci când îi intervievează, indivizi care aleargă după Gigi ca să afle ce a mâncat de Revelion, şi tot felul de aşa-zişi oameni de televiziune, alcătuiesc breasla reporterilor TV care, cu mici excepţii, sunt produşi pe bandă rulantă. O altă televiziune, o altă mentalitate: o numeşte „jurnalistă” pe fosta „reporteriţă” cu studii superioare, actuală prostituată: Laura Andreşan. Ca această fiinţa cu doi sâni- şi atât- să fie numită jurnalist, ar trebui ca Pleşu, Liiceanu, Patapievici şi alţi corifei ai condeiului să se lase de meserie. Inutil să mai insistăm asupra nivelului scăzut de educaţie din presa audiovizuală. Scandaluri, sânge, horror, spectacole de joasă speţă, toate fac rating, iar ratingul e bun atunci când vrei să speli creierele însetate ale unor oameni care din disperare şi sărăcie, se refugiază în faţa tubului catodic satisfăcuţi că nu

şi-au văzut propriile rude în carnagiul prezentat la ştiri. Ieri a fost Elodia şi Mailat, mâine vor veni alţii, poimâine alţii şi tot aşa. Telenovelizarea publicului va continua până când acesta se va fi autosaturat. Puterea de schimbare stă tot în mâinile publicului, public care, să sperăm că se va hrăni în viitor şi cu altceva decât cu „ciaodarwinisme” sau „ciocisme”.

Pe cât de seci ar parea, nici ştirile meteo nu fac excepţie de la fundamentarea acestui fenomen. La o televiziune cu bun simţ, acest tip de „stiri” este prezentat de un specialist- si nu de un „actor” de telenovele sau de vre-o mândră blondă care işi mai trage putin fustiţa scurtă după ce arată pe hartă Nordul în Sud. La ştirile sportive, în schimb, prezentatoarele se întrec în a-şi etala decolteurile şi coafurile, care mai de care mai shic, iar crestele date cu gel (de cea mai bună calitate) ale prezentatorilor se iau la întrecere cu cele ale personajelor de desene animate.

Sunt curioasă până unde va ajunge nesimţirea unor magnaţi din presa romanească. Presa a ajuns să fie o afacere din care mustesc şiroaie cu multe zerouri. Se spune că atunci când nu ai ceva de spus sau nu poţi să te faci auzit, îţi creezi o televiziune, scoţi un ziar sau înfiinţezi un post de radio. Aşa se face că la majorat, România înca mai stă după fusta mamei. Cei care dispun de bani, de foarte mulţi bani, îşi atacă adversarii în emisiunile propriului instrument media. Aşa se face că la Antena 1,2 si 3 jurnaliştii angajaţi au un mod foarte „ciudat” de a trata problemele pentru că afilierea pe linie politico-conservatoare a trustului, este mai mult decât limpede. Am luat cel mai elocvent exemlu deoarece nu este nevoie de un efort major pentru a constata alinierea politică. Totul se învârte în jurul banilor, iar banii înseamnă putere.

Se pare că odata cu scandalul Watergate, când jurnalismul şi-a căpătat denumirea de „câine de pază al democraţiei” şi de cea „de-a patra putere în stat”, unii practicanţi ai acestei meserii au tot încercat să-şi întărească convingerile că ceea ce fac ei este unic şi că ei de fapt, au inventat roata şi apa caldă. Jurnalismul de buna calitate nu este profitabil. Anchetele în presa scrisă nu se mai practică deoarece sunt costisitoare, necesită timp mult, iar cititorul modern nu are timp să mai parcurgă pagini întregi de cuvinte.

Condeiele necizelate, stângăcia, lipsa de profesionalism alături de cea financiară şi de timp, contribuie la conturarea imaginii jurnalistului contemporan. Dar, pe langă imaginea aceasta aproape gri a omului de presă, se întrezăreşte şi jumătatea plină a paharului. Există totuşi prin cotloanele întunecate ale meseriei de om de presă şi jurnalişti care şi-au menţinut coloana vertebrală atunci când au fost bombardaţi şi luaţi prin surprindere de setea macabră a omului de rând pentru senzaţional şi prost gust. Odata cu explozia bombastică din media românească, aceştia au fost puşi la colţ de pseudo-jurnaliştii apăruţi peste noapte, fiind marginalizaţi. Cu toate acestea, ei nu au renunţat la stilou şi au continuat să scrie sau să apară la televizor la ore inaccesibile publicului larg, făcând concurenţă emisiunilor interzise minorilor.

Astăzi sunt predominante emisiunile tv pe teme politice, talk-skow- urile târzii, unde un moderator vine cu un subiect şi invitaţii îşi expun punctul de vedere, comentează în cunoştinţă de cauză... sau nu. Analiştii politici, care îşi dau cu părerea în funcţie de grosimea plicului primit înainte de emisiune, au apărut şi au împânzit micile ecrane în ultima vreme. Au mare succes. Diverşi indivizi care până mai ieri erau anonimi, au ieşit din vizuini ca să ne explice nouă cum stau de fapt lucrurile şi care este de fapt realitatea. Schimbi canalul, descoperi că adevărul îl deţine alt „analist” politic, specialist şi el. Cert este că avem mulţi specialişti, „intelectuali” deveniţi peste noapte vedete. Pe de altă parte, este trist că adevăraţii oameni de cultură şi jurnalişti profesionişti stau în cămăruţele lor sau în spatele camerelor, apărând mai rar sau deloc pe sticlă. Ar trebui să profităm de existenţa lor şi să nu mai încurajăm apariţia de alte şi alte emisiuni şi hârtii de ziar inutile, care, până la urmă, nu ne îmbogăţesc spiritual cu nimic.

Specialiştii spun că omenirea trece printr-un proces de globalizare- nimic mai adevarat; dar ceea ce ne interesează pe noi, românii, este cum reuşim noi ca naţiune să ne aliniem acestui proces. Este bine că febra globalizării ne-a cuprins şi pe noi, dar vital în acest proces este ce anume ne avantajează şi ce nu. Globalizarea implică alinierea şi adoptarea unor reguli, idei, filosofii, stiluri pentru a deveni o unitate. Interesant de precizat este că această febră a cuprins şi jurnalismul, care trece printr-un proces de schimbare. Copiem, în stilul nostru caracteristic, tot ceea ce considerăm că ar vinde bine, că ar prinde bine publicului din România. Grile de programe schimbate după trendurile occidentale, ziare tabloidizate, pe scurt, presă de scandal. Însă omitem factorii care au pus bazele unui sistem extrem de solid în presa occidentală: jurnaliştii specializati, şi nu pseudo-specialiştii. Dacă aruncăm o privire peste graniţe, vedem că în cele mai multe ţari există o tradiţie veche în ceea ce priveşte presa specializată. Există jurnalişti de genul acesta şi la noi, însă prea puţini. Încurajator este faptul că am reuşit totuşi să copiem modelul televiziunilor orientate spre un singur gen: stiri, sport, muzică, seriale etc.; înspăimântător este însă faptul că pe piaţa românească au ramas foarte puţine ziare de calitate, iar numărul celor de „gunoi” (trash papers/popular press), tabloide, a crescut foarte mult. O gândire dreaptă ne-ar îndreptăţi să credem că odata cu reducerea numarului de ziare de calitate se reduce şi numărul jurnaliştilor calificaţi să scrie în „presa de bun simţ”. Însă spre surprinderea multora, şi media scrisă se specializează. Ziariştii „fug” la ziare care se adresează unui public avizat unde se tratează numai teme politice, economice; întâlnim ziare-revistă de filosofie, ziare pamflet etc.

Într-o ţara unde toţi sunt specialişti şi toţi se pricep la toate, de fapt, nimeni nu ştie şi nu face nimic. Există totuşi speranţa că cei tineri, alături de cei care au reuşit să-şi păstreze verticalitatea de-a lungul timpului, şcoliţi în instituţii de specialitate şi nu altundeva, să fie recunoscuţi şi să iasă în prim plan. Avem motive să credem că se va întâmpla curând acest lucru, pentru că avem confirmarea că în facultăţile de jurnalism din întreaga ţara există oameni, dornici de afirmare, şcoliţi de profesionişti. Cu toate că trăim într-o ţară capitalistă, putem totuşi spera că stimulentele şi plicurile cu bani nu vor mai avea întâietate asupra informaţiei şi că omul de presă va avea curajul să spună adevărul lumii pe care o constată, aşa cum i se prezintă, fară comentarii inutile şi partizane. Din ce în ce mai mulţi oameni invocă „puterea telecomenzii”, luând astfel partea jurnaliştilor „mânjiţi”. Afirmaţia aceasta are şi ea două tăişuri. Pe de o parte nu putem interzice într-o ţară democrată, aşa cum pretinde România că ar fi, abolirea sau interzicerea cuiva în a-şi exprima părerea, însă pe de cealaltă parte, nu putem permite nici îndobitocirea şi spălarea creierelor celor mai slabi de îngeri, celor care nu au capaciatatea de a discerne între calitate şi prost gust. Iată de ce, de cele mai multe ori, caştig de cauză îl au cei care nu au scrupule, cei care calcă în picioare ceea ce alţi au încercat să clădească şi anume, o societate deschisă la minte.

Jurnalistul joacă un rol mai mult decât important în clădirea personalitătii publicului său. Este, dacă vreţi, unul din pilonii de bază ai formării şi consolidării omului modern. În ultimul timp a devenit o modă ca noi toţi să invocăm lipsa timpului. Chiar şi cei care nu fac nimic cât e ziua de lungă invocă lipsa timpului, iar sintagma „nu am timp nici de mine”, a devenit deja un cliseu. Iată de ce jurnalismul de astăzi a trebuit să se adapteze la viteza secolului în care trăim. Iată de ce, într-o pauza de 5 minute, oamenii vor să fie puşi la curent cu ceea ce s-a întâmplat în jurul lor şi în lume. Iată de ce sunt atât de importanţi jurnaliştii. Modelează, şlefuiesc personalităţi, împământenesc idei şi credinţe, şi tocmai de aceea trebuie să fie specialişti în ceea ce fac.

********
Eseul l-am publicat pentru prima data in 2008 pe:  
http://www.poezie.ro/index.php/essay/1768478/Jurnalistul_contemporan

SOGNI BLU

Video

Loading...