Scrii mii de mesaje si adormi gandindu-te cum sa mi le trimiti. Stai prea mult inchis in tine. Scrii, apoi suni. Raspund: Sunt bine. Tu spune-mi, cum faci sa crezi ca eu sunt bine atata timp cat tu nu esti langa mine, nu vezi ca te mint? Ma mint pe mine, pe tine, dar cred in noi. Departe de ochii tai, am incercat sa nu implor iubirea si nici nu mi-am facut iluzii, eu doar am crezut cu toata fiinta mea in noi.
La unison inimile noastre au depasit umbra trecutului, iar sufletele noastre au triumfat in ciuda secolelor ce ne-au despartit. Cate sacrificii si cate lacrimi s-au prelins din ochii nostri, ce dor sfasietor ne-a insotit in tot acest timp ce s-a scurs de cand nu ne-am vazut... Imbratisarile mute la distanta, cuvintele dulci cu care ma mangaiai si care luau gustul buzelor tale, atingerile surde si simtirile albastre ne-au facut sa zburam impreuna spre infinit, spre cuibul nostru de amintiri decriptate parca din alt secol. Asa s-a nascut universul de iubire albastra, din emotiile noastre stelare.
Mesajele de dor au facut sa dispara distanta, iar vocea din telefon mi-a dat forta sa te tin aproape.
Iti multumesc ca m-ai invatat sa nu-mi fie frica sa te iubesc.
Dupa trei secole de cand nu te-am simtit, ochii nostri se vor reintalni; varfurile degetelor vor tremura la auzul atingerilor tale, buzele-mi secatuite de iubire vor inflori ca doi boboci de rosa albastra in vaza cu apa lina, simtirile-mi vor reveni la viata, iar trairile vor fi asternute pe coala alba a baldachinului. Lasa noaptea sa soarba distanta dintre noi si vidul culorilor din ochii tai, sparge-mi inima cu privriea ta, gadila-mi buzele cu mintea ta, lasa noaptea sa ne surprinda impreuna.
Te iubesc nu pentru ceea ce esti, ci pentru ceea ce sunt eu cand sunt cu tine, fiindca ai pictat in mine timpul, ai slefuit sentimente si m-ai facut sa vad cu inima.
Una rosa blu